Uleiul de lavandă sau uleiul esenţial de eucalipt reprezintă metode de înlăturare a gândacilor de bucătărie mai puțin toxice, dar reprezintă soluţia valabilă la începutul infestării, când populaţia de gândaci nu e prea mare. Picuraţi pe bucăţi de vată sau hârtie circa 6 picături de ulei de lavandă sau ulei esențial de eucalipt, plasaţi-le peste tot, mai ales în dulapuri, şi reînnoiţi-le zilnic.
gândac de bucătărie (Blatta sau Periplaneta orientalis) = libarcă, şvab, gândac de casă, gândac-negru, (reg.) gâzoabă, taracan, (Bucov.) tarhan; gândac de casă (Blatta sau Periplaneta orientalis) v. gândac de bucătărie; gândac de făină v. morar; gândac de frasin v.
Gândacul negru de bucătărie (Blatta orientalis) sau libarcă neagră, șvabul este o insectă din ordinul blatodeelor, care locuiește pe lângă așezările omenești, hrănindu-se cu diferite alimente de origine vegetală, în special cu resturi alimentare, dăunând în primul rând prin murdărirea produselor agroalimentare cu excremente și exuvii, apoi prin transmiterea de agenți patogeni ai diferitelor boli. Preferă locurile întunecoase, umede și este activ numai noaptea.
Alungă gândacii de bucătărie cu oțet alb Frecvent utilizat în gospodărie la curățenie sau în bucătărie la prepararea salatelor, oțetul alb se dovedește a fi și o metodă de succes în îndepărtarea gândacilor de bucătărie. Chiar dacă nu are capacitatea de a-i distruge, oțetul îi alungă din casa ta. 5. Folosește insecticide
Gândacii de bucătătrie sunt un mare pericol pentru sănătatea noastră Gândacii de bucătărie vs. oțetul alb Stropiți cu oțet alb locurile obișnuite de plimbare ale gândacilor, zidurile, mobilierul din bucătărie, dar și din casă, ca să nu „migreze" cumva la nevoie, pentru că oțetul alb nu-i omoară, ci numai îi alungă.
Gandacul negru de bucatarie se hraneste cu gunoaie, materie organica planta sau animala in proces de putrefactie. Acesta este intalnit de obicei in subsol, canalizari, guri de aerisire, sub frigidere, masini de spalat, sub podele, chiar si prin pereti. Gandacul negru de bucatarie este cunoscut sa provoace toxinfectii alimentare, diaree, astma
XwDi. Gândacii de bucătătrie sunt un mare pericol pentru sănătatea noastră Gândacii de bucătărie vs. oțetul alb Stropiți cu oțet alb locurile obișnuite de plimbare ale gândacilor, zidurile, mobilierul din bucătărie, dar și din casă, ca să nu „migreze" cumva la nevoie, pentru că oțetul alb nu-i omoară, ci numai îi alungă.
» Gandacii de bucatarie sunt foarte sensibili la temperaturi scazute si de aceea prefera locurile calduroase din apartamente, cum ar fi: in spatele caloriferelor, a aragazului sau a frigiderului. Crapaturi si gauri in pereti » Degeaba vei incerca sa te lupti cu gandacii de bucatarie daca nu iti "sigilezi" foarte bine casa.
gândac de bucătărie (Blatta sau Periplaneta orientalis) = libarcă, şvab, gândac de casă, gândac-negru, (reg.) gâzoabă, taracan, (Bucov.) tarhan; gândac de casă (Blatta sau Periplaneta orientalis) v. gândac de bucătărie; gândac de făină v. morar; gândac de frasin v.
1. Frunze de dafin. Frunzele acestui arbore aromatic sunt foarte utile când vine vorba de a ține la distanță gândacii de bucătărie. Nu trebuie decât să le pisezi și să le pui în locurile frecventate de aceste insecte pe timp de noapte. Evident, acest truc nu va funcționa decât dacă mai întâi cureți locurile respective.
Uleiul de lavandă sau uleiul esenţial de eucalipt reprezintă metode de înlăturare a gândacilor de bucătărie mai puțin toxice, dar reprezintă soluţia valabilă la începutul infestării, când populaţia de gândaci nu e prea mare. Picuraţi pe bucăţi de vată sau hârtie circa 6 picături de ulei de lavandă sau ulei esențial de eucalipt, plasaţi-le peste tot, mai ales în dulapuri, şi reînnoiţi-le zilnic.
gândac negru de bucătărie